Rezumat Serie A etapa 19

AC Milan isi pastreaza pozitia de lider in Serie A, in ciuda infrangerii drastice din aceasta etapa

Ultima etapa a turului din Serie A a adus meciuri spectaculoase, dar si rezultate surprinzatoare. Unul  dintre ele, mai ales daca ne uitam la proportiile scorului, il constituie infrangerea liderului AC Milan pe teren propriu in fata Atalantei. Totusi, casele de pariuri au anticipat ca AC Milan nu va avea un meci usor, mai ales din cauza absentelor. Astfel, Atalanta a pornit usor favorita inainte de meci. Urmaritoarea Inter s-a incurcat si ea, astfel neputand sa profite prea mult de infrangerea “diavolilor”. AS Roma s-a impus cu greu pe teren propriu in fata nou-promovatei Spezia. Toate acestea, dar si alte rezultate din ultima etapa a turului Serie A le vom prezenta in cele ce urmeaza.

Rezumat Serie A etapa 19 – echipe favorite care au castigat 

Lazio – Sassuolo: 2-1

Cu Stefan Radu titular, lazialii obtineau a patra victorie consecutiva in campionat. Gazdele porneau  insa cu stangul, Sassuolo preluand conducerea inca din minutul 6. Milinkovic-Savic restabilea egalitatea in minutul 25, pentru ca Immobile sa aduca victoria pentru laziali in minutul 71. 

Juventus – Bologna: 2-0

Sansele campioanei la un nou titlu in Serie A nu sunt chiar atat de mici precum par la prima vedere. In ultima etapa a turului gazdele au preluat repede conducerea, Arthur deschizand scorul in minutul 15. McKennie marea avantajul “Batranei Doamne” in minutul 71. Astfel, Juventus se afla la a patra victorie din ultimele 5 etape in Serie A. De cealalta parte, Bologna se afla la doar a doua infrangere din ultimele 8 etape. In acest interval obtinea nu mai putin de 5 rezultate de egalitate. 

Fiorentina – Crotone: 2-1

Dupa infrangerea rusinoasa suferita etapa trecuta contra napoletanilor, scor 0-6, acum Fiorentina a obtinut cele 3 puncte de care avea mare nevoie. Partida parea rezolvata inca din minutul 32, cand gazdele conduceau cu 2-0. Bonaventura deschidea scorul in minutul 20, Vlahovic majorand diferenta 12 minute mai tarziu. Simy reducea din handicap la jumatatea reprizei secunde. Astfel, Fiorentina este neinvinsa in campionat pe teren propriu de 6 meciuri. De cealalta parte, Crotone a inregistrat a patra infrangere din ultimele 5 meciuri. 

AS Roma – Spezia: 4-3

De un meci nebun am avut parte pe Olimpico, intre AS Roma si Spezia. Nou-promovata a avut puterea sa revina in doua randuri, insa “lupii” au dat lovitura de gratie in prelungirile partidei. De precizat ca la mijlocul saptamanii trecute cele doua se intalneau in optimile Coppa Italia, Spezia impunandu-se cu 3-0 pe Olimpico. Infrangerea din campionat a fost prima din ultimele 4 meciuri pentru nou-promovata.

Rezumat Serie A etapa 19 – Surprize

Verona – Napoli: 3-1

Napoletanii veneau dupa infrangerea din Supercupa in fata Juventusului, sperand ca acum sa reuseasca a treia victorie la rand in campionat. Oaspetii au inceput excelent, deschizand scorul inca din primele secunde ale meciului, prin Lozano. Dimarco a egalat pentru gazde in minutul 34, Verona preluand conducerea in minutul 62, dupa reusita lui Barak. Scorul final era stabilit in minutul 79 de Zaccagni. 

Udinese – Inter: 0-0

Inter avea ocazia sa egaleze la puncte liderul AC Milan, totul parand aproape o formalitate pentru “nerazzurri”. Pe o ploaie destul de accentuata, ambele formatii au avut cateva ocazii, nereusind insa sa marcheze. La finalul partidei antrenorul oaspetilor, Antonio Conte, vedea cartonasul rosu pentru proteste. Astfel, Udinese a ajuns la 9 meciuri la rand fara victorie, iar Inter ramane cu o  singurra infrangere in ultimele 11 meciuri de campionat.

Rezumat Serie A etapa 19 – Alte rezultate

Benevento – Torino: 2-2

1-0: Viola (penalty, 9); 2-0: Lapadula (49); 2-1: Zaza (51); 2-2: Zaza (90+3)

AC Milan – Atalanta: 0-3

0-1: Romero (26); 0-2: Ilicic (penalty, 53); 0-3: Zapata (77)

Genoa – Cagliari: 1-0

1-0: Destro (10)

Parma – Sampdoria: 0-2

0-1: Yoshida (25); 0-2: Keita (34)

Rezumat Serie A etapa 19 – Meciuri spectaculoase

AS Roma – Spezia: 4-3

Borja Majoral deschidea scorul in minutul 17, oaspetii egaland 7 minute mai tarziu, prin Piccoli, dupa o balbaiala in defensiva Romei. Acelasi Borja Majoral aducea din nou formatia gazda in avantaj in minutul 52. Dupa doar 3 minute, Spinazzola ii pasa in fata portii lui Karsdorp, care a avut de indeplinit o simpla formalitate. 

La 3-1 gazdele pareau ca nu vor avea emotii pe final. Diego Farlas reducea insa din handicap 4 minute mai tarziu. “Lupii” au avut apoi doua ocazii bune de a se desprinde din nou, insa tabela nu s-a mai modificat. Asta pana in minutul 90, Daniele Verde egaland pentru Spezia dupa un luft al lui Smalling. De notat ca Daniele Verde intrase pe teren in minutul 80. Smalling a rasuflat usurat insa in cel de-al doilea minut de prelungire, cand Pellegrini marca golul victoriei. 

Clasamentul la sfarsitul turului

In ciuda infrangerii de pe teren propriu cu Atalanta, AC Milan se mentine lider, fiind la doua puncte in fata rivalei Inter. Ultima pozitie a podiumului este ocupata de AS Roma, care s-a apropiat la 6 puncte de Inter. Urmeaza Juventus, la 1 punct in spatele Romei, dar si cu o restanta de disputat. Atalanta, Lazio, Napoli si Verona incheie top 8. Inter are cea mai buna ofensiva, cu 45 goluri marcate. Cele mai putine goluri, 18 la numar, le-au primit Juventus, dar si Verona. 

Pe ultimele 3 pozitii in clasament se afla Cagliari, Parma si Crotone, care nu au obtinut niciun punct in aceasta etapa. La egalitate de puncte cu locul 18 se afla Torino, echipa din fata sa fiind la 4 puncte de ea. Cea mai proasta ofensiva o are Parma, cu 14 goluri marcate, iar cea mai proasta defensiva Crotone, cu 43 goluri primite.

Programul etapei viitoare

Runda cu numarul 20 se va desfasura intre 29 si 31 ianuarie. Aici liderul AC Milan va juca in deplasare cu Bologna, in timp ce Inter o va intalni pe teren propriu pe Benevento. AS Roma nu va avea o sarcina simpla, primind vizita Veronei. Derbyul rundei va avea loc intre Atalanta si Lazio.

Facebook
Twitter
WhatsApp

Articole asemanatoare

Bonusuri

Aboneaza-te la newsletter

Vrei sa fii la curent cu ultimele bonusuri pe care le poti obtine?