Runda trecuta s-a petrecut cea de-a cincea schimbare de lider din acest sezon de Serie A. Aflata pe prima pozitie inca din etapa a patra, AC Milan a fost nevoita sa i-o cedeze rivalei sale locale, Inter Milano. Acum cele doua echipe se afla la mana lor pentru a castiga campionatul. Pentru a afla la ce ne referim, dar pentru a descoperi si alte rezultate din aceasta runda, va invitam sa parcurgeti acest rezumat Serie A etapa 22. Aici veti vedea si ce echipa vine dupa 5 remize in Serie A
Rezumat Serie A etapa 22 – Echipe favorite care au castigat
Cagliari – Atalanta: 0-1
Se parea ca partida se va incheia cu o semi-surpriza, singurul gol al partidei venind insa in minutul 90, inscris fiind de Muriel. Atalanta a avut 5 suturi pe poarta in aceasta partida, fata de doar unul al adversarei. Toate suturile veneau in repriza secunda. Astfel, Atalanta ramane cu o singura infrangere din precedentele 13 meciuri de campionat. In schimb, Cagliari obtinea un singur punct din cele mai recente 9 meciuri de Serie A.
Rezumat Serie A etapa 22 – Surprize
Spezia – AC Milan: 2-0
Surpriza neplacuta a etapei a produs-o liderul AC Milan, care a pierdut in fata unei formatii din partea a doua a clasamentului. Scorul era deschis in minutul 56 de catre Maggiore. La jumatatea reprizei secunde diferenta era majorata, Bastoni aducand golul care linistea fanii echipei gazda.
Rezumat Serie A etapa 22 – Meciuri spectaculoase
Inter – Lazio: 3-1
Dupa ce in urma cu o zi AC Milan pierdea surprinzator, acum Inter trebuia sa castige derbyul cu Lazio pentru a se instala pe prima pozitie. Nu a fost nicio problema pentru “nerazzuri” in a reusi asta. Ambele formatii expediau cate 7 suturi pe poarta in aceasta partida. Deschiderea de scor se petrecea la jumatatea primei reprize, cand Lukaku marca din penalty. Diferenta o majora acelasi Lukaku in ultimul minut al primei reprize. Milinkovic-Savic reducea din diferenta in minutul 61, insa Lautaro Martinez refacea diferenta de doua goluri peste doar 3 minute.
Pentru Inter aceasta este a treia victorie la rand in campionat, toate survenind la cel putin doua goluri. De partea cealalta, Lazio pierde primele puncte din cele mai recente 7 etape din Serie A.
Bologna – Benevento: 1-1
Oaspetii plecau cu handicap de un gol in acest meci, Samsone deschizand scorul inca din primele secunde. Egalarea venea la finalul primei ore de joc, Nicolas Viola fiind cel ce o aducea. Bologna a avut o posesie mai mare in aceasta partida, insa oaspetilor le-au apartinut ocaziile de gol. Benevento a avut 8 suturi pe poarta, fata de 3 ale gazdelor. Pentru Benevento este al saselea meci fara victorie, interval in care obtinea 3 remize, suferind 3 infrangeri. De cealalta parte, pentru Bologna aceasta este cea de-a treia remiza in ultimele 5 etape de pe teren propriu.
Rezumat Serie A etapa 22 – Alte rezultate
Torino – Genoa: 0-0
Napoli – Juventus: 1-0
1-0: Insigne (penalty, 31)
AS Roma – Udinese: 3-0
1-0: Veretout (5); 2-0: Veretout (penalty, 25); Gol anulat VAR AS Roma (30); 3-0: Pedro (90+3)
Sampdoria – Fiorentina: 2-1
1-0: B.Keita (31); 1-1: Vlahovic (37); 2-1: Quagliarella (71)
Crotone – Sassuolo: 1-2
0-1: Berardi (14); 1-1: Ounas (26); Gol anulat VAR Crotone (42); 1-2: Caputo (penalty, 49)
Verona – Parma: 2-1
0-1: Kucka (penalty, 8); 1-1: Grassi (autogol, 13); 2-1: Barak (61)
Clasament dupa etapa 22
Inter s-a instalat in fruntea clasamentului, la un punct in fata rivalei AC Milan. Pozitia a treia este ocupata de AS Roma, aflata la 6 puncte in spatele celor de la AC Milan. Pe locurile 4 si 5, cu o restanta de disputat, le avem pe Juventus si Napoli, la unul, respectiv 3 puncte in spatele “lupilor”. La egalitate de puncte cu Napoli sunt Atalanta si Lazio. Cel mai bun atac ii apartine liderului Inter, cu 54 goluri marcate. Cea mai buna aparare o are Juventus, cu 19 goluri primite.
Pe ultimele trei pozitii le intalnim pe Cagliari, Parma si Crotone. Toate cele trei formatii au suferit cate 4 infrangeri in precedentele 5 partide, fiind formatiile ce au cea mai proasta forma din campionat. Cagliari are 15 puncte, Parma 13 puncte si Crotone 12 puncte. Cu 5 remize in ultimele 5 etape, Torino se afla pe locul 17, cu 17 puncte. Deasupra torinezilor o gasim pe Fiorentina, cu 22 puncte. Cea mai proasta ofensiva ii apartine de departe Parmei, cu doar 15 goluri marcate. Defensiva cea mai slaba o are “lanterna rosie” Crotone, care a primit 52 goluri.
Golgheteri
In fruntea clasamentului se afla belgianul Lukaku (Inter) si portughezul Cristiano Ronaldo (Juventus), fiecare dintre cei doi marcand de 16 ori. Urmeaza Immobile (Lazio) si Ibrahimovic (AC Milan), cu 14 reusite. Muriel inchide top 5, columbianul Atalantei inscriind 13 goluri.
Program etapa 23
Fiorentina si Spezia vor deschide runda cu numarul 23 pe 19 februarie. Tot in acea zi Cagliari va juca impotriva celor de la Torino. AS Roma se va deplasa pentru partida cu Benevento, Juventus o va intalni pe teren propriu pe Crotone, iar Napoli va juca in deplasare cu Atalanta. Derbyul rundei va avea loc intre AC Milan si Inter.