Din runda cu numarul 20 de Bundesliga s-au disputat 8 partide, cea dintre Arminia Bielefeld si Werder Bremen amanandu-se. Cauza nu a fost infectarea cu virusul COVID a jucatorilor, dupa cum ati putea crede. Zapada cazuta din cer a facut ca gazonul sa fie impracticabil la ora la care era programat meciul. La varful clasamentului nu a avut loc nicio surpriza, primele 5 clasate obtinand victoria. Surpriza neplacuta a constituit-o din nou Dortmund. Care a fost rezultatul scos de Dortmund, dar si alte picanterii veti afla dintr-un rezumat etapa 20 Bundesliga pe care il vom prezenta mai jos. De asemenea, veti afla si care a fost partida ce a produs cele mai multe goluri.
Rezumat etapa 20 Bundesliga – Echipe favorite care au invins
Hertha Berlin – Bayern Munchen: 0-1
Cu aceasta victorie, Bayern Munchen isi mentine avansul destul de important in fruntea clasamentului. Bavarezii au ajuns la 5 victorii consecutive in Bundesliga, interval in care au primit doar doua golurii. De partea cealalta, echipa din capitala se afla la a patra infrangere consecutiva in campionat, interval in care a marcat doua goluri. Culmea, din aceste 4 meciuri, cel cu Bayern Munchen a fost singurul in care Hertha Berlin a pierdut la mai putin de doua goluri diferenta.
Schalke – Leipzig: 0-3
Singurul pas gresit al lui Leipzig din ultimele 4 partide de campionat venea in infrangerea din deplasare asupra lui Mainz, scor 2-3. Au fost si singurele goluri primite in acest interval, in care Leipzig le mai intalnea pe Leverkusen si pe Union Berlin. In schimb, pentru Schalke aceasta este a patra infrangere din ultimele 5 meciuri de campionat.
Rezumat etapa 20 Bundesliga – Surprize
Freiburg – Dortmund: 2-1
Oaspetii au dominat in prima repriza la toate capitolele care conteaza si parea ca va fi o chestiune de timp pana ce vor deschide scorul. Prima marca insa formatia gazda, Yeong-Woo Jeong punctand la 4 minute de la reluare. Schmid majora diferenta doar 3 minute mai tarziu, sansele lui Dortmund de a mai obtine ceva din aceasta partida reducandu-se simtitor. Pentru oaspeti reducea din diferenta Moukoko, in minutul 76.
Astfel, Freiburg ajunge la 5 victorii si un rezultat de egalitate in ultimele 6 partide de pe teren propriu din campionat. In schimb, Dortmund se afla la cea de-a treia infrangere la rand in deplasare, dupa cele cu Leverkusen si Monchengladbach.
Monchengladbach – Koln: 1-2
Deschiderea de scor se producea destul de rapid, Rexhbecaj punctand pentru oaspeti in minutul 3. Neuhaus aducea egalarea pentru Monchengladbach in minutul 16. Acelasi Rexhbecaj o aducea din nou pe Koln in avantaj, la 10 minute dupa pauza. Prin urmare, Koln ajunge la cea de-a treia victorie in ultimele 4 etape de Bundesliga. Pentru Monchengladbach aceasta este prima infrangere din precedentele 7 meciuri de campionat.
Rezumat etapa 20 Bundesliga – Meciuri spectaculoase
Leverkusen – Stuttgart: 5-2
Leverkusen transforma aproape jumatate din suturile expediate pe poarta in acest meci. De cealalta parte, Stuttgart tragea 7 suturi pe poarta. Demirbay deschidea scorul pentru gazde dupa 18 minute de joc. Acelasi Demirbay majora diferenta 13 minute mai tarziu, stabilind scorul pauzei. Kalajdzic reducea din handicap la 5 minute dupa pauza, Bailey restabilind diferenta de doua goluri in minutul 56. Wirtz isi trecea si el numele pe lista marcatorilor pentru Leverkusen la jumatatea reprizei secunde. Kalajdzic marca “dubla” pentru oaspeti in minutul 77, Gray stabilind scorul final 7 minute mai tarziu.
Aceasta este singura victorie pentru Leverkusen din precedentele 3 partide de campionat. Cele doua infrangeri veneau cu Wolfsburg si Leipzig, ambele cu scorul de 0-1. Pentru Stuttgart este a treia infrangere din ultimele 4 partide de Bundesliga.
Hertha Berlin – Bayern Munchen: 0-1
Desi Hertha se afla in zona retrogradarii, bavarezii nu au avut deloc o partida usoara. Atat Hertha Berlin, cat si Bayern Munchen au tras 7 suturi pe poarta. Formatia antrenata de Hans-Dieter Flick putea prelua conducerea in minutul 12, insa Lewandowski rata de la “punctul cu var”. Noua minute mai tarziu Kingsley Coman marca unicul gol al partidei.
Schalke – Leipzig: 0-3
Abia in al treilea minut de prelungire al primei reprize se deschidea scorul in aceasta partida, Mukiele fiind autorul golului. Oaspetii se desprindeau in minutul 73, dupa reusita lui Sabitzer. Ungurul Willi Orban incheia conturile cu 3 minute inainte de final. Leipzig a avut 10 suturi pe poarta in acest meci, fata de unul singur al gazdelor.
Rezumat etapa 20 Bundesliga – Alte rezultate
Mainz – Union Berlin: 1-0
1-0: Niakhate (penalty, 22); Cartonas rosu Schlotterbeck (Union, 55)
Augsburg – Wolfsburg: 0-2
0-1: Weghorst (38); Gol anulat VAR Wolfsburg (55); 0-2: Baku (59); Gol anulat VAR Wolfsburg (70)
Hoffenheim – Frankfurt: 1-3
0-1: Kostic (15); 1-1: Bebou (47); 1-2: N’Dicka (62); 1-3: Andre Silva (64)
Clasament dupa etapa 20
Bayern Munchen se afla pe primul loc, la 7 puncte in fata lui Leipzig. Mai avem 14 etape, insa putem spune ca bavarezii au in buzunar un nou titlu. S-ar putea ca bavarezii nici sa nu piarda 7 puncte in cele 14 etape ramase. La 3 puncte in spatele lui Leipzig se afla Wolfsburg, urmata de Frankfurt, Leverkusen, Dortmund si Monchengladbach. Cea mai buna ofensiva o are Bayern Munchen, cu 58 goluri marcate, iar cea mai buna defensiva Leipzig, cu 17 goluri primite.
Doar o minune o mai poate tine pe Schalke in Bundesliga sezonul viitor. “Lanterna rosie” se afla la 9 puncte in spatele locurilor 15 si 16, ocupate de Hertha Berlin si Bielefeld. Penultima pozitie este ocupata de Mainz, aflata la 5 puncte in fata celor de la Schalke. Ofensiva cea mai slaba o au Schalke si Bielefeld, cu 15 goluri marcate, cea mai proasta defensiva apartinandu-i lui Schalke, cu 52 goluri primite.
Golgheteri
Este greu de crezut ca Lewandowski poate fi ajuns pana la finalul campionatului in fruntea clasamentului golgheterilor. Polonezul de la Bayern Munchen are 24 reusite. Il urmeaza portughezul Andre Silva (Frankfurt), cu 17 goluri. Pe pozitia a treia se afla la egalitate norvegianul Haaland (Dortmund) si olandezul Weghorst (Wolfsburg), cu 14 reusite.
Program etapa 21
Runda viitoare va incepe pe 12 februarie, cu partida dintre Leipzig si Augsburg. Dortmund o va intalni pe teren propriu pe Hoffenheim, iar Leverkusen o va infrunta tot acasa pe Mainz. Revelatia Wolfsburg va avea meci pe teren propriu cu Monchengladbach, in cel mai tare meci al etapei. Campioana Bayern Munchen va primi vizita Arminiei Bielefeld.