Informatii
Etapa cu numarul 6 a Superligii Romaniei este deschisa in aceasta dupa amiaza de confruntarea dintre Unirea Slobozia si Metaloglobus Bucuresti, o partida in care formatia gazda este cotata cu prima sansa la obtinerea unui succes.
Unirea Slobozia, ocupanta locului al saptelea in clasament cu un total de sapte puncte acumulate, vine cu un moral excelent dupa ce in runda precedenta a obtinut o victorie cu scorul de 1-0 in deplasare la FCSB. O statistica interesanta ne arata ca in trei din cele cinci partide disputate de formatia gazda in actuala editie de campionat adversara sa a incasat cate un cartonas rosu. Pe de alta parte putem spune si ca gazdele de azi au suferit doua esecuri in acest sezon al Superligii Romaniei, ambele in deplasare: un 1-2 la CFR Cluj si un 0-4 la FC Botosani. Mai mentionam si faptul ca Unirea Slobozia a inregistrat in precedentele cinci meciuri oficiale disputate din postura de echipa gazda in toate competitiile trei victorii si doua rezultate de egalitate.
De partea cealalta Metaloglobus Bucuresti, ocupanta penultimului loc in ierarhia interna cu un singur punct acumulat, vine la duelul de azi dupa ce in runda precedenta a fost invinsa in fata propriilor suporteri de catre Dinamo Bucuresti cu scorul de 0-1. Pentru formatia oaspete acesta a fost cel de-al treilea esec consecutiv bifat in campionat, o perioada in care a reusit sa marcheze un singur gol. Pe de alta parte putem spune ca oaspetii au in momentul de fata a doua cea mai slaba defensiva din Superliga Romaniei cu un total de douasprezece goluri primite, insa doar patru dintre acestea in deplasare. Nu in ultimul rand mentionam si faptul ca Metaloglobus Bucuresti a inregistrat in precedentele cinci intalniri directe avute cu adversara sa de azi in toate competitiile doua rezultate de egalitate si trei infrangeri.