Informatii
Aflate la egalitate de puncte in ierarhia interna, Espanyol Barcelona si Real Betis se intalnesc in aceasta dupa amiaza in cadrul etapei cu numarul 8 din La Liga intr-o partida care se anunta a fi una extrem de interesanta si deschisa oricarui deznodamant.
Espanyol Barcelona, ocupanta locului opt in clasament cu douasprezece puncte acumulate, vine la duelul de azi dupa ce in runda precedenta a terminat la egalitate meciul jucat in deplasare la Girona cu scorul de 0-0. Astfel formatia gazda a ajuns la cel de-al treilea meci consecutiv fara victorie in campionatul intern, o perioada in care a bifat doua remize si o infrangere, un 0-2 pe terenul celor de la Real Madrid. Trebuie sa aducem in atentie ca in actuala editie de campionat gazdele de azi au obtinut trei victorii, toate in fata propriilor suporteri si la o diferenta de un singur gol. Mai mentionam si faptul ca Espanyol Barcelona a obtinut o singura victorie in precedentele sase intalniri directe avute din postura de echipa gazda cu adversara sa de azi.
De partea cealalta Real Betis, ocupanta locului sapte in clasament cu douasprezece puncte in cont, vine la confruntarea de azi dupa ce joi seara a obtinut o victorie cu scorul de 2-0 in deplasare la Ludogorets Razgrad in runda a doua din UEFA Europa League. Putem sa precizam ca formatia oaspete a ajuns astfel la cel de-al cincilea meci oficial consecutiv fara esec, o perioada in care au fost consemnate trei victorii si doua rezultate de egalitate. Trebuie sa amintim ca ultima infrangere a oaspetilor a avut loc pe data de 31 august anul curent, este vorba despre un 1-2 pe teren propriu cu Athletic Bilbao in campionatul intern. Nu in ultimul rand mentionam si faptul ca Real Betis a inregistrat in precedentele cinci meciuri oficiale disputate din postura de echipa oaspete in toate competitiile o singura victorie, trei rezultate de egalitate si o infrangere.