Informatii
In cadrul etapei cu numarul 12 a Superligii Romaniei CFR Cluj o va intalni in aceasta dupa amiaza pe teren propriu pe FC Hermannstadt intr-o partida in care are nevoie de o victorie pentru a ramane aproape de locurile de play-off.
CFR Cluj, ocupanta locului treisprezece in ierarhia interna cu noua puncte acumulate, vine la duelul de azi dupa ce in runda precedenta a terminat la egalitate meciul jucat in deplasare la Universitatea Cluj cu scorul de 2-2. Astfel formatia antrenata de Andrea Mandorlini a ajuns la cel de-al patrulea egal consecutiv in campionatul intern, in fiecare dintre acestea reusind sa marcheze ambele echipe. De altfel trebuie sa amintim si ca gazdele au obtinut o singura victorie in ultimele cincisprezece meciuri oficiale in timpul regulamentar de joc, este vorba despre un 1-0 pe teren propriu cu FC Hacken in UEFA Conference League. Mai mentionam si faptul ca cel mai bun marcator al gazdelor in actuala editie a campionatului intern este la momentul actual atacantul Meriton Korenica cu trei goluri inscrise.
De partea cealalta FC Hermannstadt, echipa care ocupa intr-un clasament intermediar locul 12 in clasament cu zece puncte acumulate, vine la confruntarea de azi dupa ce in etapa trecuta a suferit o infrangere cu scorul de 0-1 pe teren propriu in fata celor de la FC Arges. Trebuie sa notam ca pentru formatia oaspete acesta a fost cel de-al treilea esec bifat in precedentele patru partide jucate in campionat, de fiecare data fara sa fi marcat vreun gol. In acelasi timp putem sa spunem ca sibienii au al doilea cel mai slab atac din Superliga Romaniei la momentul actual cu doar noua goluri inscrise pana acum. Nu in ultimul rand mentionam si faptul ca FC Hermannstadt a bifat in precedentele cinci intalniri directe avute cu adversara sa de azi in toate competitiile o singura victorie, un rezultat de egalitate si trei esecuri.