Informatii
In etapa a treia din grupa C a preliminariilor pentru Cupa Mondiala are loc in aceasta seara confruntarea dintre Belarus si Danemarca, o partida in care selectionata daneza este mare favorita la obtinerea unui succes.
Reprezentativa Belarusului, ocupanta ultimului loc in ierarhia grupei cu zero puncte in cont, vine la confruntarea din seara asta dupa ce in runda precedenta a suferit o infrangere cu scorul de 0-2 pe teren propriu in fata Scotiei. In urma acestui esec formatia gazda a ajuns la cel de-al saselea meci oficial consecutiv fara victorie, o perioada in care a bifat trei rezultate de egalitate si trei infrangeri. Putem sa amintim ca gazdele intalnirii de azi au obtinut ultima lor victorie oficiala pe data de 8 septembrie 2024, este vorba despre un 1-0 in deplasare la Luxemburg in UEFA Nations League. Mai mentionam si faptul ca Belarus a inregistrat in precedentele cinci partide oficiale disputate din postura de echipa gazda in toate competitiile o singura victorie, trei rezultate de egalitate si o infrangere.
De partea cealalta Danemarca, ocupanta locului intai in clasamentul grupei cu patru puncte acumulate, vine la confruntarea din seara asta dupa ce in runda precedenta a obtinut o victorie importanta in deplasare in fata Greciei cu scorul de 3-0. Astfel formatia oaspete ramane fara gol primit in actuala campanie de calificare la Cupa Mondiala, fapt ce ii ofera un plus de incredere inaintea duelului de azi. Putem sa amintim ca danezii au suferit ultima lor infrangere oficiala pe data de 23 martie anul curent, este vorba despre un 2-3 (2-5 dupa prelungiri) in deplasare cu Portugalia in UEFA Nations League. Nu in ultimul rand mentionam si faptul ca Danemarca nu a incasat gol in cele doua intalniri directe avute pana acum cu adversara sa din aceasta seara, rezultatele inregistrate fiind un 0-0 in deplasare si un succes cu scorul de 1-0 pe teren propriu in preliminariile pentru Euro 2000.