Rezumat Ligue 1 etapa 37

Ligue 1 etapa 37: Lille trebuie sa castige in ultima etapa pentru a cuceri titlul, dupa ce a obtinut doar o remiza in weekend

Liderul Lille este singura echipa din top 5 care nu s-a impus in aceasta etapa. Batalia pentru ultimul loc de Champions League este si ea fascinanta, la fel ca si cea pentru locul de baraj. Acest rezumat Ligue 1 etapa 37 ne arata ca o echipa care se zbate pentru evitarea retrogradarii are cea mai buna forma de moment. De asemenea, dupa aceasta runda am aflat si ambele echipe care retrogradeaza direct. 

Rezumat Ligue 1 etapa 37 – Echipe favorite care au castigat

PSG – Reims: 4-0

Parizienii au dominat categoric aceasta partida, nepermitandu-i adversarei sa aiba nici macar un sut pe poarta. In schimb, ei au avut 10. Este adevarat, Reims evolua in inferioritate numerica inca din minutul 10, cand Abdelhamid era eliminat, dupa un hent in careu. Neymar transforma penaltyul rezultat in minutul 13, Mbappe majorand diferenta in minutul 24. Marquinhos ducea scorul la 3-0 in minutul 68, Moise Kean inchizand tabela in minutul 89. 

A fost a cincea victorie a parizienilor din precedentele 6 etape, remiza din acest interval inregistrandu-se etapa trecuta, in deplasare cu Rennes. In schimb, Reims a suferit a treia infrangere din precedentele 4 etape. 

Nimes – Lyon: 2-5

A fost a treia victorie la rand pentru lyonezi, dupa cele din deplasare cu Monaco, respectiv de pe teren propriu cu Lorient. In toate marca minim 3 goluri. De cealalta parte, o victorie, trei remize si trei infrangeri este bilantul lui Nimes in precedentele 7 runde. 

Marseille – Angers: 3-2

Pentru Marseille a fost a treia victorie din precedentele 5 etape. Remiza din acest interval o inregistra acasa cu Strasbourg, infrangerea suferind-o in deplasare, contra lui St. Etienne. De cealalta parte, Angers suferea 5 infrangeri in ultimele 6 etape. 

Dijon – Nantes: 0-4

Nantes mai facea un pas cate salvarea de la barajul pentru mentinerea in Ligue 1, invingand “lanterna rosie” Dijon. La pauza oaspetii conduceau cu 2-0. Kalifa Coulibaly deschidea scorul in minutul 6, Randal Kolo majorand diferenta in minutul 32. Ultimele doua goluri veneau in prelungirile partidei, primul fiind inscris de Blas, iar al doilea de Randal Kolo.

A fost a patra victorie la rand pentru Nantes, celelalte venind acasa cu Bordeaux, respectiv in deplasare cu Strasbourg si Brest. La polul opus, Dijon a suferit a patra infrangere la rand, interval in care primea 17 goluri, marcand doar doua. 

Rezumat Ligue 1 etapa 37 – Surprize

Lille – St. Etienne: 0-0

Lille traieste periculos, dupa aceasta remiza de pe teren propriu cu o formatie din a doua jumatate a clasamentului. Liderul avea doar 3 suturi pe poarta in aceasta partida, toate in cea de-a doua repriza. A fost a doua remiza obtinuta de Lille in precedentele 7 etape, in rest avand doar victorii. Cealalta remiza se inregistra tot pe teren propriu, impotriva lui Montpellier. De cealalta parte, St.Etienne a obtinut 7 puncte din precedentele 3 runde. 

Rezumat Ligue 1 etapa 37 – Meciuri spectaculoase

Nimes – Lyon: 2-5 

Cel mai spectaculos meci al etapei avea loc intre Nimes si Lyon. Aici se marcau 7 goluri si vedeam 17 suturi pe poarta. Gazdele expediau doar 4, iar lyonezii 13. In mod surprinzator, Nimes deschidea scorul dupa doar 5 minute, autorul golului fiind Moussa Kone. Egalarea venea in minutul 8, de la Paqueta. Depay aducea formatia oaspete in avantaj, pentru ca Paqueta sa stabileasca scorul pauzei in minutul 24. Aouar ducea diferenta la 3 goluri, acesta marcand la 10 minute dupa pauza. Moussa Kone mai aducea de doi bani speranta pentru Nimes, inscriind in minutul 62. Slimani stabilea insa scorul final in minutul 87. 

Marseille – Angers: 3-2 

Formatia gazda expedia 11 suturi pe poarta in aceasta partida, fata de 5 ale adversarei. Pana la pauza se acorda doar un gol. Autorul lui era Mlik, care deschidea scorul pentru gazde in minutul 9. Spunem ca se acorda doar un gol, deoarece acelasi Milik inscria in minutul 32, reusita lui fiind insa anulata dupa consultarea VAR. Totusi, Milik majora diferenta in minutul 48. Intrat la pauza, Mathias Pereira reducea din handicap in minutul 57. Romain Thomas egala cu 5 minute inainte de final, insa acesta nu era ultimul eveniment important care avea sa se intample. Sampaoli era eliminat de la marseillezi in minutul 89, doua minute mai devreme vazand primul cartonas galben. Cu toate acestea, Marseille marca golul victoriei in prelungiri. Autorul sau era acelasi Milik, care transforma un penalty. 

Montpellier – Brest: 0-0

Rar avem parte de un meci spectaculos care sa se termine cu scorul de 0-0. Si mai rar avem o astfel de partida in care niciuna dintre combatante nu este o echipa de top. Iata insa ca s-a intamplat aici. Este adevarat, gazdele au expediat doar doua suturi pe poarta, insa oaspetii au expediat 9. Din minutul 39 Montpellier evolua in inferioritate numerica, dupa ce Mollet era eliminat. 

O victorie, doua infrangeri si o remiza este bilantul lui Montpellier in ultimele 4 etape. Victoria o realiza in deplasare, in fata lui Strasbourg, scor 3-2. De cealalta parte, Brest are o victorie, 3 remize si doua infrangeri in ultimele 6 runde.

Rezumat Ligue 1 etapa 37 – Alte rezultate

Nice – Strasbourg: 0-2

0-1: Ajorque (2); 0-2: Ajorque (66)

Monaco – Rennes: 2-1

1-0: Ben Yedder (16); 2-0: Golovin (29); 2-1: Disasi (autogol, 68; intrat in min.63); Cartonas rosu D.Da Silva (Rennes, 85) 

Lorient – Metz: 2-1

1-0: Wissa (penalty, 31); 1-1: B.Traore (72); 2-1: Hergault (74)

Bordeaux – Lens: 3-0

1-0: Hwang (penalty, 32); 2-0: Sabaly (89); 3-0: Zerkane (90+1)

Rezumat Ligue 1 etapa 37 – Clasament

Diferenta dintre Lille si PSG s-a redus la doar 1 punct, parizienii avand golaveraj mult mai bun. De notat ca golaverajul este primul criteriu in cazul unei egalitati de puncte. Podiumul este completat de Monaco, pe care o gasim la 3 puncte in spatele liderului Lille, insa cu un golaveraj mult mai slab. Sanse la un loc de Champions League are si Lyon, aflata la 1 punct in spatele lui Monaco si cu un golaveraj mai bun decat aceasta. Marseille ocupa locul 5, fiind foarte greu de crezut ca va pierde locul de Europa League. Pe 6 o gasim pe Lens, la 3 puncte in spatele lui Marseille, cu golaveraj +1, fata de +7 al marseillezilor. La un punct in spatele lui Lens se afla Rennes. Cel mai bun atac il are PSG, cu 84 goluri marcate, cea mai solida defensiva apartinandu-i lui Lille, cu 22 goluri.

Nimes si Dijon sunt formatiile pe care le vom vedea sezonul viitor in Ligue 2. Lor li s-ar putea alatura Nantes, Lorient, Brest, Strasbourg sau Bordeaux. Deocamdata, Nantes se afla pe locul 18, insa aceasta are o forma extraordinara, venind dupa 4 victorii. La un punct in fata lui Nantes le gasim pe Lorient, Brest si Strasbourg, iar la doua puncte de aceasta pe Bordeaux si Reims. Nantes si Reims au cel mai bun golaveraj dintre aceste echipe. Atat cel mai slab atac, cat si cea mai proasta aparare le are Dijon, cu 24 goluri marcate si 73 primite.

Golgheteri

Mbappe (PSG) este lider in clasamentul golgheterilor, cu 26 reusite. Pe podium mai sunt Depay (Lyon) si Ben Yedder (Monaco), ambii avand 20 goluri. Pe urmatoarele doua pozitii se afla Volland (Monaco) si Ajorque (Strasbourg), ambii cu 16 reusite. 

Program etapa 38

Toate cele 10 partide ale ultimei runde din Ligue 1 vor incepe pe 23 mai, la ora 22:00. Aici Lyon o va infrunta pe teren propriu pe Nice, iar Monaco in deplasare pe Lens. Atat PSG, cat si Lille vor juca in deplasare, adversare fiind Brest, respectiv Angers. In lupta pentru evitarea retrogradarii, Nantes o va intalni pe teren propriu pe Montpellier, Lorient o va infrunta in deplasare pe Strasbourg, iar Reims o va infrunta pe teren propriu pe Bordeaux. Nu este exclus ca din ultimele doua dueluri sa se aleaga echipa care va merge la baraj.

Facebook
Twitter
WhatsApp

Articole asemanatoare

Bonusuri

Aboneaza-te la newsletter

Vrei sa fii la curent cu ultimele bonusuri pe care le poti obtine?