Biletul zilei – 26.03.2026 este alcătuit astăzi din două evenimente ce vin din semifinalele barajului pentru Campionatul Mondial. Cota totală a biletului propus astăzi este de 2.44, acesta fiind disponibil la toate agențiile de pariere. Înainte de a plasa, recomandăm să faceți și voi o scurtă analiză asupra evenimentelor.
Biletul zilei începe cu Slovacia – Kosovo
Slovacia și Kosovo se înfruntă joi seară la Bratislava într-un meci decisiv pentru calificarea la Campionatul Mondial din America de Nord. Miza este uriașă, deoarece echipa care va câștiga această semifinală de baraj va juca săptămâna viitoare împotriva României sau a Turciei pentru un loc la cel mai important turneu de fotbal al planetei.
Echipa gazdă, antrenată de Francesco Calzona, a ajuns în această etapă după ce a terminat pe locul secund în grupa de calificare, imediat în spatele Germaniei. Deși au strâns 12 puncte în șase meciuri, slovacii vin după un duș rece suferit în noiembrie 2025, când au pierdut cu 0-6 în fața nemților. Acum, șoimii vor să demonstreze că acel eșec a fost doar un accident și să evite două înfrângeri consecutive în meciuri oficiale. Ei se bazează pe Martin Dubravka între buturi și pe Stanislav Lobotka la mijlocul terenului, însă nu se vor putea baza pe fundașul Lubomir Satka, care are mâna fracturată.
Kosovo reprezintă o forță în ascensiune, reușind să termine pe locul doi în grupa sa, sub Elveția, cu o singură înfrângere încasată în campania de anul trecut. Selecționerul Franco Foda are la dispoziție jucători în formă, cum este atacantul Fisnik Asllani, care a strălucit în Bundesliga pentru Hoffenheim, cu opt goluri marcate. Oaspeții au pierdut un singur meci din ultimele 11 disputate, însă deplasarea de la Bratislava se anunță extrem de complicată. Deși kosovarii speră să producă surpriza, experiența superioară a Slovaciei și avantajul propriului teren îi transformă pe gazde în favoriți.
Cehia – Irlanda, în continuarea biletului zilei de astăzi
Cehia și Irlanda se înfruntă joi seară la Praga într-o semifinală de baraj incendiară pentru calificarea la Campionatul Mondial din 2026. Învingătoarea va găzdui săptămâna viitoare finala barajului împotriva Danemarcei sau a Macedoniei de Nord pentru un bilet direct către turneul final.
Cehia începe o eră nouă sub comanda lui Miroslav Koubek, numit după eșecul umilitor cu Insulele Feroe din toamna trecută. Cehii sunt aproape imbatabili pe teren propriu, având o serie de 17 meciuri fără înfrângere în preliminarii, ultima lor înfrângere acasă fiind înregistrată acum aproape un deceniu. Gazdele se bazează pe experiența unor jucători precum Tomas Soucek și Patrik Schick, acesta din urmă având deja patru goluri în actuala campanie. Deși le lipsesc Adam Hlozek și Vaclav Cerny, forța grupului și avantajul terenului propriu îi fac pe cehi favoriți în fața unei echipe irlandeze curajoase, dar aflată sub presiune.
De cealaltă parte, Irlandezii vin după o redresare spectaculoasă în Grupa F, unde au legat trei victorii consecutive. Eroul lor este atacantul Troy Parrott, care traversează un sezon incredibil, cu 34 de goluri marcate, și care a reaprins speranța fanilor prin reușitele decisive contra Portugaliei și Ungariei. Totuși, istoria este de partea gazdelor, echipa reușind un singur succes în ultimele nouă vizite la Praga. Selecționerul Heimir Hallgrimsson are bătăi de cap în defensivă, deoarece Festy Ebosele și Liam Scales sunt suspendați, iar atacantul Evan Ferguson este accidentat.

