Biletul zilei – 18.04.2025 este alcătuit astăzi din două evenimente ce vin din două competiții fotbalistice. Mizăm pe dueluri din Championship și Primeira Liga. Cota totală a biletului propus astăzi este de 1.93, acesta fiind disponibil la toate agențiile de pariere. Înainte de a plasa, recomandăm să faceți și voi o scurtă analiză asupra evenimentelor.
Biletul zilei începe cu Oxford United – Leeds
Oxford United și Leeds United se întâlnesc de Vinerea Mare într-un duel important pentru obiective opuse: gazdele luptă pentru salvarea de la retrogradare, în timp ce oaspeții vizează promovarea în Premier League.
Oxford traversează o perioadă decentă, cu două victorii în ultimele trei meciuri, inclusiv un succes muncit cu 1-0 la Sheffield Wednesday, grație golului marcat de fundașul dreapta Sam Long. Elevii lui Gary Rowett au urcat pe locul 17, cu 48 de puncte, iar o victorie din ultimele patru etape le-ar putea asigura menținerea în Championship. De altfel, 10 din cele 12 victorii ale sezonului au fost obținute acasă, unde au învins recent și pe Sheffield United.
De cealaltă parte, Leeds pare să fi depășit pasa proastă din martie și vine după două succese importante cu Middlesbrough și Preston. Echipa lui Daniel Farke e lider în clasament, la egalitate cu Burnley și cu cinci puncte peste locul trei, cu doar patru runde rămase. Deși au fost mai inconstanți în deplasare, „albii” sunt greu de învins, cu doar trei eșecuri în 21 de meciuri pe teren străin. În ciuda entuziasmului gazdelor, Leeds pare pregătită să bifeze o nouă victorie și să se apropie de revenirea în elită.
Sporting – Moreirense, în continuarea biletului zilei de astăzi
Sporting Lisabona vrea să-și consolideze poziția de lider în Primeira Liga, iar meciul de vineri cu Moreirense, pe Estadio Jose Alvalade, este ocazia perfectă. Leii au revenit pe primul loc după o victorie muncită, 1-0 în deplasare la Santa Clara, profitând de remiza rivalilor de la Benfica cu Arouca (2-2). Cu 69 de puncte și o formă solidă – 16 meciuri consecutive fără înfrângere – echipa gazdă pare pregătită să ducă lupta la titlu până la capăt.
Interesant e că ultima echipă care i-a învins în campionat a fost chiar Moreirense, 2-1 în turul din decembrie. Totuși, istoricul direct este favorabil alb-verzilor, care au pierdut doar de două ori în ultimele șapte dueluri directe și nu au încheiat niciun sezon fără cel puțin o victorie în fața acestei adversare.
Moreirense vine după un eșec acasă cu Rio Ave (0-2), care a pus capăt unei serii de cinci meciuri fără înfrângere. Echipa lui Cristiano Bacci e pe locul 10, cu 35 de puncte, dar se află departe de forma din sezonul trecut, când a adunat 55 de puncte. În deplasare au suferit, reușind o singură victorie în ultimele opt meciuri.