Biletul zilei – 17.04.2025 este alcătuit astăzi din două evenimente ce vin din două competiții fotbalistice. Mizăm pe dueluri ce vin din Europa League și Conference League. Cota totală a biletului propus astăzi este de 1.93, acesta fiind disponibil la toate agențiile de pariere. Înainte de a plasa, recomandăm să faceți și voi o scurtă analiză asupra evenimentelor.
Biletul zilei începe cu Frankfurt – Tottenham
Eintracht Frankfurt și Tottenham Hotspur se întâlnesc joi seară pe Deutsche Bank Park în returul sferturilor de finală din Europa League, după ce turul de la Londra s-a încheiat la egalitate, 1-1. Hugo Ekitike a deschis scorul rapid pentru germani, dar Spurs au egalat prin Pedro Porro înainte de pauză. Portarul tânăr al gazdelor, Kaua Santos, a fost eroul meciului, cu mai multe intervenții decisive.
Frankfurt vine după o victorie clară, 3-0 cu Heidenheim, și are trei succese consecutive acasă în toate competițiile. Mai mult, nemții au câștigat toate cele patru meciuri europene jucate pe teren propriu în acest sezon fără să primească gol, inclusiv un 4-1 cu Ajax. În acest context, sunt văzuți ca favoriți pentru calificarea în semifinale, ceea ce ar fi a treia performanță de acest gen în ultimii șase ani.
Tottenham are mari probleme în deplasare, cu șase înfrângeri în ultimele șapte meciuri jucate pe teren străin în toate competițiile. De asemenea, istoria nu îi ajută: au pierdut în șase din ultimele șapte vizite în Germania în fazele eliminatorii ale cupelor europene. Singura excepție recentă când au trecut mai departe după un egal acasă în tur a fost celebra revenire cu Ajax din 2019.
Pentru Spurs, acest meci e crucial – nu doar pentru sezon, ci și pentru viitorul lui Ange Postecoglou pe bancă. Înfrângerea de la Wolves din weekend i-a adus echipa aproape de zona retrogradării în Premier League. Fără o victorie și o calificare, viitorul lui la Londra este incert.
Chelsea – Legia Varșovia, în continuarea biletului zilei de astăzi
Chelsea pornește cu un avantaj uriaș în returul sferturilor de finală din Conference League, după ce a câștigat cu 3-0 în deplasare la Legia Varșovia. Noni Madueke a reușit o dublă, iar Tyrique George a deschis scorul pentru echipa lui Enzo Maresca, într-un meci dominat clar de londonezi. Cu un xG de peste 4, scorul putea fi chiar mai sever pentru polonezi.
Pentru Chelsea, calificarea pare o simplă formalitate, mai ales că în toate cele 15 dăți când a câștigat turul în deplasare în cupele europene, a mers mai departe. Totuși, atmosfera din jurul lui Maresca rămâne tensionată, în ciuda acestui parcurs european. Egalul cu Ipswich (2-2) din weekend a pus capăt unei serii de 7 victorii la rând acasă și i-a coborât pe „albaștri” pe locul 6 în Premier League, punând în pericol obiectivul calificării în Liga Campionilor.
Legia vine după o înfrângere în campionat cu Jagiellonia și are șanse infime să răstoarne soarta calificării, mai ales că a pierdut ultimele șapte meciuri eliminatorii jucate în deplasare în Europa. Polonezii nu au câștigat niciodată pe tărâm englez, iar forma slabă din tur lasă puține speranțe.
Chelsea va rula lotul, oferind șanse unor tineri precum George, Acheampong sau Rak-Sakyi, în timp ce Legia ar putea menaja titulari în perspectiva finalei Cupei Poloniei. În concluzie, se anunță un meci lejer pentru gazde, care probabil vor bifa o nouă victorie clară.