Biletul zilei – 12.12.2025 este alcătuit astăzi din două evenimente ce vin din două competiții fotbalistice. Mizăm pe dueluri din Bundesliga și Serie A. Cota totală a biletului propus astăzi este de 2.24, acesta fiind disponibil la toate agențiile de pariere. Înainte de a plasa, recomandăm să faceți și voi o scurtă analiză asupra evenimentelor.
Biletul zilei începe cu Union Berlin – RB Leipzig
Union Berlin deschide penultima rundă înainte de pauza de iarnă cu un duel pe teren propriu contra lui RB Leipzig, într-un moment în care gazdele caută să oprească o serie de trei înfrângeri consecutive. Echipa lui Steffen Baumgart a avut un sezon solid per ansamblu, însă ultimele săptămâni au adus căderi vizibile în rezultate. Înfrângerile cu Heidenheim și Wolfsburg au tras formația în jos în clasament, iar eșecul cu Bayern i-a scos și din Cupa Germaniei. Nici jocurile de acasă nu le-au adus liniște, Union fiind fără victorie în ultimele trei meciuri de Bundesliga pe propriul teren, pierzând cinci puncte din goluri primite în prelungiri. Totuși, rămâne un aspect pozitiv important această echipă are un parcurs bun în duelurile cu formațiile de top și este singura din Bundesliga care nu a pierdut cu Bayern în campionat.
RB Leipzig vine în capitală cu un moral excelent, fiind pe locul doi și considerată echipa care încearcă să țină pasul cu Bayern în lupta pentru titlu. Forma este una bună nouă victorii și două remize din primele 13 etape, iar succesul categoric 6-0 cu Frankfurt a arătat încă o dată forța ofensivă a lui Leipzig. Cu toate că au o listă lungă de accidentați, elevii lui Ole Werner par pregătiți să rămână aproape de lider și să obțină toate punctele în deplasarea de la Berlin.
Union are în continuare probleme de lot, în timp ce Leipzig suferă la numărul de absențe, dar rămâne echipa mai solidă. Forma slabă a gazdelor îi face pe oaspeți favoriți la victorie într-un duel important înainte de pauza de iarnă.
Lecce – Pisa, în continuarea biletului zilei de astăzi
Lecce și Pisa se întâlnesc vineri seară pe Stadio Via del Mare într-un duel direct pentru supraviețuire în Serie A. Ambele echipe vin după înfrângeri și au nevoie urgentă de puncte, însă avantajul terenului propriu poate juca un rol important pentru Lecce. Echipa lui Eusebio Di Francesco a pierdut la Cremonese etapa trecută, într-un meci în care nu a reușit decât un singur șut pe poartă și a coborât pe locul 17, chiar deasupra liniei retrogradării. Problemele din ofensivă sunt evidente, Lecce nereușind să marcheze în aproape jumătate dintre meciurile din 2025, însă forma de acasă este ceva mai solidă, cu un singur eșec în ultimele cinci partide disputate pe Via del Mare.
Pisa vine cu moralul la pământ după înfrângerea de pe teren propriu cu Parma, 0-1, decisă de un penalty și complicată de eliminarea lui Nzola, golgheterul echipei, care va lipsi în această etapă. Totuși, trupa lui Alberto Gilardino a arătat că poate fi greu de învins în deplasare, obținând trei remize consecutive, toate cu 2-2, în fața unor adversari precum AC Milan, Torino și Sassuolo.
În tabăra gazdelor, Berisha va fi din nou omul responsabil cu creația, fiind implicat în patru dintre ultimele cinci goluri ale echipei. Stulic și Camarda rămân însă fără gol de mai multe etape, ceea ce pune presiune pe compartimentul ofensiv. La Pisa, Meister ar urma să conducă atacul în absența lui Nzola, sprijinit de Moreo sau Tramoni.
Cu două echipe care marchează puțin și au mult de pierdut, meciul se anunță mai degrabă închis și tensionat, iar un rezultat de egalitate pare cel mai probabil.

