Biletul zilei – 11.04.2026 este alcătuit astăzi din două evenimente ce vin din două competiții fotbalistice. Mizăm pe dueluri din Bundesliga și Ligue 1. Cota totală a biletului propus astăzi este de 2.11, acesta fiind disponibil la toate agențiile de pariere. Înainte de a plasa, recomandăm să faceți și voi o scurtă analiză asupra evenimentelor.
Biletul zilei începe cu Wolfsburg – Eintracht Frankfurt
Wolfsburg și Eintracht Frankfurt se întâlnesc sâmbătă pe Volkswagen-Arena, într-un meci în care ambele formații caută cu disperare drumul spre victorie. Gazdele se află într-o situație critică, fiind pe penultimul loc în Bundesliga, cu doar 21 de puncte. Dieter Hecking, al treilea antrenor al echipei în acest sezon, încearcă să salveze clubul de la retrogradare, însă misiunea pare din ce în ce mai grea. După un debut promițător cu un egal, Wolfsburg a suferit două înfrângeri, ultima fiind un eșec spectaculos cu 6-3 în fața lui Leverkusen, după ce lupii conduseseră surprinzător cu 3-1 la pauză, prin golurile lui Wind, Maehle și Eriksen.
Nici situația celor de la Frankfurt nu este ideală. Deși au terminat sezonul trecut pe loc de Champions League, vulturii ocupă acum doar locul șapte și au șanse minime să mai prindă cupele europene în acest an. Echipa antrenată de Riera traversează o formă slabă și nu a mai câștigat în deplasare de zece meciuri oficiale, o serie neagră care datează încă din noiembrie. Ultima lor etapă a adus doar un egal palid, 2-2 cu FC Koln, după o altă înfrângere dureroasă în fața lui Mainz 05.
Wolfsburg are mari probleme în defensivă, unde lipsesc Santos, Seelt și Koulierakis, în timp ce atacantul Jonas Wind a fost și el exclus de Hecking pentru acest duel. În atac, toate speranțele se pun în viteza lui Amoura, susținut de Wimmer și Lindstrom. Frankfurt are și ea infirmeria plină, mai ales în apărare, unde Collins și Kristensen sunt indisponibili. Având în vedere că Wolfsburg a pierdut ultimele patru meciuri de acasă, iar Frankfurt nu reușește să bată pe nimeni în deplasare, ne așteptăm la un duel extrem de echilibrat. Ambele formații au nevoie de puncte pentru a evita o prăbușire totală pe acest final de stagiune.
Rennes – Angers, în continuarea biletului zilei de astăzi
Rennes primește vizita celor de la Angers, pe Roazhon Park, într-un meci unde gazdele caută a doua victorie consecutivă în Ligue 1. Echipa antrenată de Franck Haise vine după un succes spectaculos, 4-3 împotriva lui Brest, un rezultat care i-a propulsat pe locul șapte în clasament. Rennes se află acum la doar trei puncte distanță de podium, iar marea lor vedetă este Esteban Lepaul. Atacantul de 25 de ani a marcat de două ori etapa trecută și a ajuns la 16 reușite în acest sezon, fiind liderul la zi în lupta pentru titlul de golgheter al Franței. Deși au mers excelent în deplasare, meciurile de acasă au fost mai complicate pentru Rennes, aceștia câștigând doar două din ultimele șase partide pe teren propriu.
De partea cealaltă, Angers ocupă locul 12 și pare să aibă un sezon mult mai liniștit față de anul trecut, când s-au salvat la limită. Totuși, forma lor recentă este destul de slabă, având o singură victorie în ultimele șapte etape. În ultima rundă, ei au scos un egal, 0-0, pe teren propriu cu gigantul Lyon. Marea problemă a oaspeților este atacul ineficient în deplasare, reușind să înscrie doar opt goluri în cele 14 meciuri jucate departe de casă în acest sezon.
La nivelul lotului, Rennes nu se poate baza pe Jeremy Jacquet, accidentat la umăr, dar Breel Embolo este gata să facă pereche în atac cu Lepaul. Angers are și ea absențe notabile, precum portarul Melvin Zinga și fundașul Abdoulaye Bamba. Având în vedere forța ofensivă a gazdelor și dificultățile oaspeților de a marca în deplasare, este foarte probabil ca Rennes să se impună și să continue lupta pentru locurile de Champions League.

