
Lista cu ponturi tenis – 16.09.2024 este formata din 15 evenimente alese din oferta de astazi a sportului alb. Caravana tenisului se muta in Asia si suntem obligati sa afisam ponturile noastre cu o zi mai devreme pentru a ajunge in timp util la voi. Luni incep doua turnee feminine, iar cele masculine au programat startul miercuri. Astazi vom prezenta doar cele doua intreceri ale fetelor, cu cele masculine urmand sa revenim in timpul saptamanii.
Ponturi tenis – 16.09.2024 feminin
In aceasta saptamana circuitul feminin ne propune doua turnee, la Seoul, in Coreea de Sud, si la Hua Hin, in Thailanda. Primul este de nivel WTA 500, iar cel de-al doilea WTA 250. Ambele turnee vor fi prezentate in continuare. In aceste prime zile vom avea mai multe ponturi din tenisul feminin.
Ponturi tenis – 16.09.2024 feminin: WTA 500 SEOUL
Korea Open se afla la editia cu numarul douazeci. Prima s-a desfasurat in 2004 si a fost castigata de Maria Sharapova. Este interesant ca pana acum nicio jucatoare n-a reusit sa se impuna de doua ori. In editia precedenta trofeul a fot castigat de Jessica Pegula. Competitia se disputa in Seoul Olympic Park Tennis Center, pe hard in aer liber.
Pe tabloul principal al editiei 2024 nu se afla nicio jucatoare din Top 10, dar sunt cinci din Top 20 mondial. Principala favorita este Daria Kasatkina. Gabriela Ruse este singura jucatoare din Romania ce se afla pe tablou. Iga Swiatek, Elena Rybakina si Jessica Pegula s-au aflat pe lista participantelor, insa s-au retras.
Ponturi tenis – 16.09.2024 feminin: WTA 250 HUA HIN 2
Thailand Open se afla la a cincea editie, a doua din acest an. Aceasta competitie era programata in luna februarie, dupa Australian Open. Asa s-a intamplat si in acest an, cand s-a impus Diana Shnaider. Prima editie a avut loc in 2019 si a fost castigata de Dayana Yastremska. Nicio jucatoare nu s-a impus de doua ori.
Pe tabloul principal sunt prezente patru jucatoare din Top 50 mondial. Principala favorita este Dayana Yastremska. Katerina Siniakova, Xinyu Wang si Magda Linette sunt urmatorii capi de serie. Competitia se desfasoara in Prachuap Khiri Khan din Hua Hin, pe hard, in aer liber. Jaqueline Cristian s-a aflat printre jucatoarele ce s-au retras in ultimul moment.
Ponturi tenis – 16.09.2024 masculin
In circuitul masculin avem doua zile de pauza dupa confruntarile din Cupa Davis. Turneele programte in aceasta saptamana incep miercuri si atunci vom avea o prezentare a lor. Pana atunci vom urmati competitiile de tip Challenger ce incep astazi. Vom selecta cateva ponturi din aceste intreceri.
Ponturi tenis – 16.09.2024
In continuare aveti lista ponturilor propuse pentru astazi.
Sursa foto: Eurosport