
Lista cu ponturi tenis – 14.07.2023 va propune un numar de 15 evenimente din turneele ce se desfasoara in saptamana 10-16 iulie. Toata atentia este indreptata spre competitia de Mare Slem de la Wimbledon, unde sunt programate vineri semifinalele pe tablourile de simplu masculin si dublu feminin. Lista noastra va fi completata cu intalniri din turneele Challenger programate, cinci la masculin si doua la feminin. Puteti alege cate ponturi doriti din cele propuse de noi. Nu uitati sa treceti prin filtrul propriu fiecare pronostic ce-l plasati pe biletele voastre.
Ponturi tenis – 14.07.2023 masculin
Astazi toata atentia se indreapta spre competitia de simplu masculin de la Wimbledon. In semifinale sunt calificati primii trei favoriti, singurul intrus fiind Jannik Sinner, considerat cu a opta sansa. Ambele semifinale vor fi analizate de noi.
Ponturi tenis – 14.07.2023 masculin: Jannik Sinner vs Novak Djokovic
Jannik Sinner este pentru prima oara atat de sus intr-un turneu de Mare Slem. Avea patru prezente in sferturi, dar acesta a fost pragul de care nu putea sa treaca. A avut un parcurs lin la Wimbledon, fara sa intalneasca favoriti. Cel mai bine clasat jucator, din cei intalniti aici, a fost Quentin Halys, numarul 79 mondial.
Novak Djokovic se afla in cautarea celui de-al optulea titlu la Wimbledon. A avut meciuri dificile ce l-au pregatit pentru aceste confruntari mai dificile ce vor urma. Hurkacz si Rublev i-au pus destule probleme, dar sarbul a stiut s-o scoata la capat. Trebuie sa spunem ca n-a jucat inca la cel mai bun nivel de care este capabil.
Ponturi tenis – 14.07.2023 masculin: Jannik Sinner vs Novak Djokovic – pronostic
Scorul intalnirilor directe este 3-0 pentru Nole, insa nu trebuie sa uitam meciul de anul trecut de la Wimbledon, cand italianul a avut 2-0 la seturi. Nu cred intr-o surpriza in acest meci. Voi alege o victorie cu handicap „-4.5 game-uri” in favoarea lui Novak Djokovic.
Ponturi tenis – 14.07.2023 masculin: Carlos Alcaraz vs Daniil Medvedev
Carlos Alcaraz s-a descurcat destul de bine in aceasta editia a turneului de la Wimbledon. Chiar daca a pierdut cate un set pe parcurs, cu Jarry si Berrettini, de fiecare data a fost in control si nu i-a oferit nicio sansa adversarului. In sferturi l-a invins pe Rune practicand un tenis de inalt nivel. A oferit o singura sansa de break, aparata imediat.
Daniil Medvedev este pentru prima oara in semifinale la Wimbledon. A fost foarte aproape sa fie eliminat, insa a beneficiat de lipsa de experienta a americnului Eubanks, cel care a dominat meciul in seturile 2-4. Nici rusul n-a intalnit niciun favorit pana in aceasta faza a competitiei.
Ponturi tenis – 14.07.2023 masculin: Carlos Alcaraz vs Daniil Medvedev – pronostic
Scorul intalnirilor directe este 1-1. Rusul s-a impus chiar la Wimbledon, dar cu doi ani in urma. Este momentul ca spaniolul sa-si ia revansa. Un succes in favoarea lui Carlos Alcaraz va propun pentru acest meci.
Ponturi tenis – 14.07.2023 feminin
Astazi este pauza pe tabloul feminin de simplu. Finala se va disputa sambata intre Ons Jabeur si Marketa Vondrousova. Vineri sunt programate cele doua semifinale de pe tabloul feminin de dublu. Vom avea o castigatoare surpriza in aceasta competitie.
Sursa foto: Tom’s Guide